>

 Hotărâre număr 1739 din 2004-10-21 00:00:00 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial ştiinţific consultativ pentru evaluarea toxicităţii şi ecotoxicităţii substanţelor chimice periculoase



Guvernul României

Hotărâre nr. 1739 din 21/10/2004

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 996 din 28/10/2004

privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial ştiinţific consultativ pentru evaluarea toxicităţii şi ecotoxicităţii substanţelor chimice periculoase


 

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 13 din Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,


 

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.


 

   Art. 1. - (1) Se înfiinţează Comitetul interministerial ştiinţific consultativ pentru evaluarea toxicităţii şi ecotoxicităţii substanţelor chimice periculoase, organism consultativ fără personalitate juridică, denumit în continuare Comitet.

   (2) Comitetul se organizează şi funcţionează pe lângă Ministerul Sănătăţii.

   (3) Comitetul acţionează pe baza votului majorităţii membrilor săi.

   Art. 2. - Obiectul de activitate al Comitetului este de a evalua efectele pe care substanţele şi preparatele chimice periculoase le au asupra sănătăţii populaţiei şi mediului.

   Art. 3. - (1) În îndeplinirea activităţii sale Comitetul are următoarele atribuţii şi responsabilităţi principale:

   a) sprijină politica de protecţie a sănătăţii populaţiei şi mediului, în principal aspectele interdisciplinare relevante ale acesteia, în scopul realizării măsurilor de management al riscului în domeniul substanţelor şi preparatelor chimice, fără a contraveni mandatului altor organisme naţionale şi comunitare;

   b) sprijină armonizarea legislaţiei naţionale în domeniu cu acquisul comunitar şi implementarea acesteia;

   c) colaborează cu Comisia Europeană şi cu Comitetul ştiinţific pentru riscurile asupra sănătăţii şi mediului din Uniunea Europeană, precum şi cu alte organisme similare internaţionale;

   d) organizează comisiile ştiinţifice pentru evaluarea toxicităţii şi ecotoxicităţii, pe domenii de specialitate, coordonează şi îndrumă activitatea acestora;

   e) răspunde solicitărilor din partea organismelor guvernamentale referitoare la opinii ştiinţifice asupra domeniilor care depăşesc competenţa unui singur comitet ştiinţific;

   f) coordonează activitatea de instruire, pregătire şi perfecţionare a pregătirii profesionale a personalului implicat în realizarea activităţii de evaluare a riscului pe care îl prezintă substanţele şi preparatele chimice periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu;

   g) sesizează organismele guvernamentale asupra acţiunilor ce trebuie întreprinse cu privire la problemele specifice sau urgente, care sunt considerate că ar putea implica un risc actual sau potenţial pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu;

   h) furnizează date şi informaţii privind riscul pe care îl prezintă substanţele şi preparatele chimice periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu, la cererea agenţilor economici sau a autorităţilor publice cu atribuţii în domeniu;

   i) acordă asistenţă tehnică, la cererea organismelor şi organizaţiilor implicate în soluţionarea problemelor privind sănătatea populaţiei şi mediul, în relaţie cu substanţele chimice periculoase;

   j) participă la realizarea procedurii de colectare a datelor şi informaţiilor privind estimarea riscului substanţelor şi preparatelor chimice periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu;

   k) participă la stabilirea principiilor de evaluare a riscului pe care îl reprezintă substanţele chimice periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu;

   l) participă la stabilirea concentraţiei maxime admise pentru substanţele chimice periculoase, în scopul prevenirii afectării sănătăţii populaţiei şi mediului;

   m) solicită şi primeşte, în termen limită, orice tip de date şi informaţii de la organismele şi organizaţiile implicate în soluţionarea problemelor privind sănătatea populaţiei şi mediul.

   (2) Comitetul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, cu avizul ministerelor ce îl compun, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituit.

   Art. 4. - (1) Comitetul se compune din 7 membri, respectiv câte un reprezentant desemnat al următoarelor ministere:

   a) Ministerul Sănătăţii;

   b) Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor;

   c) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;

   d) Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Agenţia Naţională pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase;

   e) Ministerul Administraţiei şi Internelor;

   f) Ministerul Apărării Naţionale;

   g) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

   (2) Comitetul are următoarea structură:

   a) preşedintele, care este o persoană desemnată pentru o perioadă de 3 ani, prin ordin al ministrului sănătăţii, la nivel de secretar de stat;

   b) 2 vicepreşedinţi desemnaţi pe o perioadă de un an, respectând principiul rotaţiei;

   c) membri, la nivel de director general sau director, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de ministerele prevăzute la alin. (1).

   (3) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri Comitetul va elabora un regulament propriu de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, cu avizul ministerelor prevăzute la alin. (1).

   Art. 5. - (1) Preşedintele Comitetului şi/sau oricare dintre membrii acestuia pot invita, în funcţie de ordinea de zi a reuniunii, specialişti în domeniu din cadrul ministerelor reprezentate în Comitet sau reprezentanţi ai altor autorităţi ori organizaţii cu atribuţii în domeniul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.

   (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot participa la lucrările Comitetului, secţiunilor sau grupurilor de lucru cu rol consultativ.

   Art. 6. - (1) Membrii Comitetului îşi exercită activitatea în cadrul acestuia pe o perioadă de 3 ani, după care mandatul poate fi reînnoit cel mult o singură dată.

   (2) Mandatul membrilor se poate încheia, la expirarea duratei acestuia, prin demisie sau deces ori dacă ministerul de resort a dispus înlocuirea şi a aprobat nominalizarea altei persoane pe durata mandatului restant.

   Art. 7. - (1) Comitetul organizează comisii ştiinţifice pe domenii, în componenţa cărora trebuie să fie cel puţin un expert, specialist la nivel înalt în toxicologie şi/sau ecotoxicologie, desemnat de fiecare minister.

   (2) Comisiile ştiinţifice sunt conduse de un membru al Comitetului, care raportează activitatea acestora preşedintelui Comitetului.

   (3) Comisiile ştiinţifice se întrunesc, la solicitarea Comitetului, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, pentru examinarea şi dezbaterea unor probleme din domeniul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, şi prezintă avizele ştiinţifice la solicitarea Comitetului.

   (4) Comisiile ştiinţifice au rol consultativ şi formulează, la solicitarea Comitetului, opinii ştiinţifice referitoare la:

   a) examinarea toxicităţii şi ecotoxicităţii substanţelor şi preparatelor chimice periculoase a căror utilizare poate determina apariţia unor efecte nefavorabile asupra sănătăţii populaţiei şi mediului, luând în considerare cunoştinţele ştiinţifice şi datele testelor referitoare la toxicitatea şi ecotoxicitatea acestora, la utilizarea şi cantităţile utilizate, precum şi evaluarea nivelurilor de expunere;

   b) validarea metodelor noi în toxicologie şi ecotoxicologie, cu privire la examinarea efectelor toxice ale substanţelor şi preparatelor chimice periculoase asupra sănătăţii populaţiei şi mediului;

   c) validarea metodelor noi în toxicologie şi ecotoxicologie, cu privire la examinarea căilor de transfer şi la procesele prin care substanţele şi preparatele chimice periculoase se concentrează în mediu, astfel încât să poată afecta sănătatea populaţiei;

   d) validarea metodelor noi în toxicologie şi ecotoxicologie, cu privire la examinarea efectelor toxice şi a daunelor cauzate de substanţele şi preparatele chimice periculoase în diferiţi factori de mediu;

   e) validarea metodelor noi în toxicologie şi ecotoxicologie, cu privire la evaluarea validităţii şi aplicabilităţii metodelor noi de determinare a toxicităţii şi ecotoxicităţii substanţelor şi preparatelor chimice periculoase asupra sănătăţii populaţiei şi mediului.

   (5) Organizarea şi funcţionarea comisiilor ştiinţifice prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comitetului, elaborat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3).

   Art. 8. - (1) Comitetul asistă organismele guvernamentale la identificarea în stadiu timpuriu sau actual a divergenţelor dintre propriile opinii ştiinţifice şi cele ale organismelor externe care îndeplinesc atribuţii similare, încercând evitarea, soluţionarea sau clarificarea acestora.

   (2) Atunci când există divergenţe de ordin ştiinţific cu un organism din cadrul Comunităţii Europene, Comitetul cooperează cu acesta în vederea soluţionării divergenţei sau prezintă Comisiei Europene un document comun în vederea clarificării problemelor de contencios ştiinţific, identificând incertitudinile relevante ale datelor. Documentul va fi disponibil public.

   Art. 9. - (1) Pe lângă Comitet funcţionează un secretariat, responsabil de furnizarea suportului ştiinţific şi administrativ necesar funcţionării Comitetului, respectând regulile de procedură.

   (2) Secretariatul asigură coordonarea tehnică şi ştiinţifică a activităţilor desfăşurate în cadrul Comitetului şi, atunci când este necesar, coordonarea activităţilor cu organisme similare din cadrul comunităţii internaţionale.

   (3) Ministerul Sănătăţii asigură serviciile de secretariat ale Comitetului şi ale comisiilor ştiinţifice.

   Art. 10. - Comitetul şi comisiile ştiinţifice îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor independenţei, transparenţei şi confidenţialităţii.


 

    PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

   

Contrasemnează:
───────────────
p. Ministrul sănătăţii,
Aurel Nechita,
secretar de stat
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Speranţa Maria Ianculescu
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministru de stat, ministrul economiei şi comerţului,
Dan Ioan Popescu
p. Ministrul de stat,
ministrul administraţiei şi internelor,
Toma Zaharia,
secretar de stat
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Dan Mircea Popescu

    Bucureşti, 21 octombrie 2004.

    Nr. 1.739.

X

Clic aici pentru a închide harta



Alegeți un județ de pe hartă pentru a fi redirecționat spre autoritatea locală.